"Baba Dochia" vs Cei 40 de mucenici!

Semnificaţiile Babelor, obiceiul şi tradiţia acestora:

Începând cu 1 martie şi până pe 9 martie sunt zilele Babei: fetele, femeile şi copiii îşi aleg câte o ”babă”. “Baba”se alege în funcţia datei de naştere, cumulând prima cifră cu a doua (ex. 2+8=1+0=1) . Se spune că aşa cum îţi e ziua (însorită sau înnorată), aşa va fi şi anul persoanei respective.

Se mai spune că între zilele de 1 si 9 martie, Baba Dochia îşi împlineşte destinul urcând muntele, împreună cu turma ei de oi. Aceste zile sunt cunoscute ca zilele “Dochiei” sau “Babele”. Vremea întocmai ca şi caracterul Babei. Întruchiparea luptei dintre iarnă şi primavară, cu vreme foarte shimbătoare.

Dacă în calendarele crestin-ortodoxe, în ziua de 9 martie se sărbătoresc Sfinţii mucenici, mai există şi versiunea conform căreia pe 9 este ziua celor 40 de pahare sau altfel spus, ziua bărbatului. 

Sunt curios totuşi dacă Baba Dochia ar fi avut 40 de feciori... (presupunere prin absurd...) şi ar fi avut 40 de nurori, intra Romania în cartea recordurilor pentru cea mai mare familie? Sau începea Baba Dochia o mica afacere cu stana, acum că are mana de lucru... 

Legenda “Babei Dochia”, este unul dintre cele mai importante mituri româneşti. Prezervată dealungul timpului în multiplele ei variante.

În ceea ce o priveşte pe baba Dochia, despre ea există doua legende. Una dintre ele spune ca baba Dochia ar fi fost o bătrână care avea un fiu. Feciorul s-a însurat şi a luat de soţie o fată bună. Numai că soacra o punea la munci grele pe noră. Iar într-o zi a trimis-o la vale să spele o lână neagră până se va face albă. 

“Soacra fetei era insa rea si a manat-o pe fata la vale cu o lana neagra sa o faca alba. Fata a tot plans in timp ce spala lana. Si a trecut pe acolo un batran, care era de fapt Dumnezeu. Acesta a intrebat-o pe fata de ce tot plangi, draga mosului. Fata i-a raspuns, plang pentru ca uite ce mi-a dat soacra sa spal aceasta lana si sa o fac din neagra, alba. Atunci lana s-a prefacut alba. Apoi a mers acasa, dar soacra a trimis-o inapoi sa o faca din alba neagra. Iar a mers la vale, iar a venit Dumnezeu si lana s-a prefacut neagra. Dumnezeu i-a pus pe caier ghiocei. Cand baba a vazut ghioceii i-a zis feciorului ca a venit primavara si e de mers cu caprele si cu oile. Atunci a luat pe ea 9 cojoace, pentru ca vremea s-a incalzit, a topt aruncat de pe ea cate un cojoc. Cand a ajuns sus, a dat un inghet mare si a prefacut-o pe baba in stana de piatra cu capre si cu oi”

O altă legendă spune că Dochia este, de fapt, fiica lui Decebal şi că aceasta s-a transformat într-o stâncă după ce s-a rugat lui Zamolxe pentru a nu cădea în mâinile împăratului Traian. 

“Originea numelui este Dachia, de la fiica regelui Decebal, care a mers cu ostirea sa-l ajute pe tatal sau la Sarmisegetusa unde se batea cu romanii. Regele Traian a infrant oastea. Si atunci ea si-a luat o oaste si a mers in munti. Vazand-o cat e de frumoasa si de curajoasa, Traian a urmarit-o cu o ostire. Cand a ajuns in munti, oastea ei s-a rupt in doua. O parte a ramas sa dea piept cu dusmanii si o parte s-a refugiat in munti. Oastea care a dat piept cu romanii a fost infranta, iar ea a fugit in munti ca sa n-o prinda imparatul, sa n-o pangareasca. Cand era gata s-o prinda, ea s-a rugat sa fie salvata. Si atunci a fost prefacuta in babuta cu o turma de oi si capre. A venit imparatul la ea si a intrebat-o unde e fata cea frumoasa, Dachia. Babuta a aratat cu toiagul spre miazazi. De atunci ea a ramas acolo, a inghetat cu caprele. In Ceahlau e statuia ei in piatra cu oile si caprele”

Cine sunt cei patruzeci de mucenici?

Povestea lor se petrece in secolul IV cand crestinii adesea erau pedepsiti pentru credinta lor. In cetatea Sevastia era pe atunci un voievod pe nume Agricolae, mare dusman al celor care credeau in Hristos. Hotarandu-se ca toti ostasii sunt datori sa aduca jertfe zeilor, Agricolae a aflat cu manie ca patruzeci dintre soldatii sai sunt crestini, si nu vor sa asculte aceasta porunca. In fruntea lor se aflau trei viteji, greu incercati in razboaie, pe nume Chiron, Candid si Domos. Chemandu-i la el, Agricolae le spuse, cu vorbe mestesugite: "Precum in razboaie ati luptat vitejeste pentru imparatul nostru, tot asa si acum aratati-va credinta si aduceti jertfele poruncite. Alegeti: ori va supuneti, ori veti inceta de a mai fi osteni si veti fi chinuiti!". Si ii arunca pe toti in temnita.

Dupa sapte zile, sosind si un alt general, Lisie, cei patruzeci de soldati au fost scosi din temnita si adusi la judecata, in fata celor doi tirani. Vazand ca nu accepta sa se inchine zeilor, ei au poruncit ca mucenicii sa fie loviti cu pietre. Insa, din voia Domnului, pietrele isi greseau tinta si se intorceau asupra celor care le aruncau. Cand insusi Agricolae, manios, a luat o piatra si a aruncat-o asupra unuia dintre sfinti, piatra s-a intors si l-a lovit in fata. A doua zi, voievodul a poruncit ca toti cei patruzeci de sfinti sa fie aruncati intr-un iezer (lac adanc de munte) ce se afla in apropiere. Apa acestui iezer era foarte rece, caci afara era un ger cumplit. Venind noaptea, unul dintre ei, nemaiputand rabda, a iesit din lac, dar a murit pe loc. Ostasii de pe margine, care ii pazeau, adormisera, numai strajerul temnitei nu dormea. El a fost atat de impresionat de cele petrecute si de credinta celor patruzeci de mucenici, incat a intrat in apa rece, strigand: "Si eu sunt un crestin!". Numele sau era Aglaie.

A doua zi, de dimineata, cei doi generali au mers pe malul iezerului si s-au mirat ca oamenii din apa erau inca in viata. Maniosi, ei au poruncit ca sfintii sa fie scosi de acolo si sa fie omorati prin chinuri cumplite. Iar ei, dandu-si sufletele in mainile Domnului, se bucurau ca s-au mantuit si nu s-au lepadat de Iisus Hristos.

Pentru a nu mai ramane nimic din trupurile mucenicilor, Agricolae a poruncit ca ele sa fie arse, iar oasele sa fie aruncate intr-un rau din apropiere. Dar nimic din toate acestea nu s-a pierdut, caci dupa trei zile, episcopul Petru, din acea cetate, a mers noaptea pe malul raului impreuna cu alti crestini si au adunat de acolo toate oasele sfintilor, caci erau luminoase, astfel incat puteau fi vazute si in intuneric. Ele s-au pastrat pana in ziua de astazi, particele din moastele celor patruzeci de mucenici gasindu-se in multe locuri ale lumii si chiar si in tara noastra, in cateva biserici, unde credinciosii ortodocsi vin si se inchina cu evlavie.

Se spune ca pentru a le capata bunavointa celor 40 de sfinti li se aduc ofrande: patruzeci de colaci copti in cuptor, numiti simbolic mucenici,sfinti, bradosi sau boboneti, sugerind silueta umana.

In traditia populara ziua de 9 martie continua sa reprezinte, prin multe obiceiuri - ritualul focurilor, menite a atrage duhul blind la primaverii, lustratiile prin apa si foc, inaugurarea simbolica a unor activitati umane, practici divinatorii, o sarbatoare a reinvierii naturii, a regenerarii anului la inceput de primavara, o trezire din amorteala si nepasarea pacatului la curatare purificatoare si datatoare de viata noua si sfinta in Iisus Hristos Domnul nostru.

In unele parti ale Moldovei, si mai ales ale Munteniei exista obiceiul ca oamenii si mai ales copii sa iasa in ziua celor 40 de Sfinti si sa bata cu botele sau cu maiul in pamant ca sa intre gerul si sa iasa caldura, zicand:" Iesi caldura din pamant / Intra tu frig in pamant!"Imediat ce Sfintii bat cu botele in pamant nu numai ca inceteaza gerul ci si gheata incepe sa se topeasca si sa se duca pe ape.

In Bucovina, se obisnuieste ca oamenii si in special tinerii sa bata cata o matanie pentru fiecare sfant, sau, dupa cum spun unii, chiar cate 40 de matanii pentru fiecare sfant, si aceasta pentru ca sa dobandeasca multi ani, sa fie sanatosi in decursul anului si mai ales pentru ca sa afle bani ascunsi in pamant. 

Tu ţi-ai ales Baba?
Vă urez să aveţi parte de mult soare şi vreme bună tot anul!